Istoria dezvoltării pudrei redispersabile

Pulberea redispersabilă (RDP) este un tip de pulbere polimerică utilizată în industria construcțiilor ca aditiv în produsele pe bază de ciment, cum ar fi mortar, mortar și compuși de autonivelare. PDR-urile au fost dezvoltate pentru prima dată în anii 1950 și de atunci au devenit o componentă importantă în materialele moderne de construcție. În acest articol, vom arunca o privire mai atentă asupra istoriei dezvoltării RDP și a importanței sale în industria construcțiilor.

Primii ani

Primele RDP-uri au fost dezvoltate în anii 1950 de o companie germană numită Wacker Chemie AG. La acea vreme, Wacker Chemie AG dezvolta noi materiale sintetice pentru a satisface cerințele tot mai mari ale boom-ului construcțiilor de după război. Ei căutau o modalitate de a îmbunătăți proprietățile materialelor pe bază de ciment, cum ar fi rezistența la apă, durabilitatea și flexibilitatea.

În primele zile, RDP-urile au fost produse prin dizolvarea acetatului de polivinil (PVA) într-un solvent și apoi pulverizarea soluției într-o cameră încălzită unde solventul se evapora, lăsând în urmă o pulbere fină. Această pulbere poate fi ușor dispersată în apă și utilizată ca aditiv în produsele pe bază de ciment.

Cu toate acestea, au existat unele limitări ale acestei forme timpurii de RDP. De exemplu, a fost dificil de controlat dimensiunea particulelor și forma pulberii, ceea ce i-ar putea afecta performanța în produsele pe bază de ciment. În plus, pulberea nu era foarte stabilă și forma adesea bulgări sau bulgări, făcând dificilă manevrarea și utilizarea.

Îmbunătățiri și inovații

De-a lungul anilor, cercetătorii și inginerii au adus îmbunătățiri semnificative procesului de producție și proprietăților RDP-urilor. De exemplu, progresele în chimia polimerilor au condus la dezvoltarea de noi polimeri care oferă performanțe și stabilitate îmbunătățite.

Unul dintre cele mai semnificative progrese în tehnologia RDP a venit în anii 1980 odată cu introducerea unui nou proces de producție numit uscare prin pulverizare. Acest proces presupune pulverizarea unei emulsii de polimer într-o cameră încălzită în care apa este evaporată, lăsând în urmă o pulbere fină. Această metodă a permis un control mai mare asupra dimensiunii particulelor și formei pulberii, rezultând o performanță mai consistentă și mai previzibilă în produsele pe bază de ciment.

O altă inovație în tehnologia RDP a venit odată cu introducerea pudrei de latex redispersabilă (RPL), care este făcută dintr-o emulsie de latex în loc de PVA. RPL-urile oferă rezistență la apă și aderență îmbunătățite în comparație cu RDP-urile pe bază de PVA, făcându-le o alegere populară pentru aplicații exterioare, cum ar fi stuc și EIFS (sistem de izolație și finisare exterioară).

Aplicații și beneficii

RDP-urile oferă o serie de beneficii în industria construcțiilor, inclusiv lucrabilitate îmbunătățită, aderență și rezistență la apă. Ele pot fi utilizate într-o gamă largă de produse pe bază de ciment, inclusiv mortare, chituri, compuși de autonivelare și adezivi pentru plăci.

Unul dintre beneficiile cheie ale RDP-urilor este capacitatea lor de a îmbunătăți lucrabilitatea și ușurința de aplicare a produselor pe bază de ciment. Acestea pot reduce cantitatea de apă necesară pentru a obține consistența dorită, ceea ce poate îmbunătăți rezistența și durabilitatea produsului finit. Ele pot ajuta, de asemenea, la reducerea fisurilor și contracției, care pot apărea atunci când produsele pe bază de ciment se usucă prea repede.

În plus, RDP-urile pot îmbunătăți aderența produselor pe bază de ciment la o varietate de substraturi, inclusiv lemn, metal și zidărie. De asemenea, pot îmbunătăți rezistența la apă și durabilitatea produselor pe bază de ciment, făcându-le ideale pentru utilizare în medii umede sau zone supuse traficului sau impactului ridicat.

Concluzie

În concluzie, istoria dezvoltării RDP a fost marcată de progrese semnificative în chimia polimerilor și procesele de producție. De la începuturile sale umile din anii 1950, RDP a devenit o componentă importantă în materialele moderne de construcție, oferind o gamă largă de beneficii în ceea ce privește lucrabilitatea, aderența.